Descarcati Flash Player pentru a vizualiza continutul .
Image 1 Title
Image 2 Title
Image 3 Title
Image 4 Title
Image 5 Title

AcasaServiciiAvantajeCarieraPortofoliuCautareContactCodul Fiscal 2014
Acasa arrow Stiri arrow Ai devenit microintreprindere de la 1 februarie? Trebuie sa platesti prima transa de impozit
Servicii
Preturi
Noutati Legislative
Legislatie
Stiri
Info Utile
Programe - Declaratii
Etape infiintari societati
Link-uri utile
Coduri CAEN Rev.2
Codul Fiscal 2014
Codul Fiscal 2013
Codul Fiscal 2012
Codul Fiscal 2011
Cod Procedura Fiscala
Legea 31/1990
Legea 31/1991
Legea 64/1995
Legea 441/2006

Ai devenit microintreprindere de la 1 februarie? Trebuie sa platesti prima transa de impozit
De la 1 februarie toate societatile comerciale cu capital privat care au realizat venituri de pana la 65.000 de euro in 2012, indiferent de numarul de salariati, sunt obligate sa plateasca impozit pe veniturile microintreprinderilor. Luna aprilie este cea in care acesti contribuabili trebuie sa raporteze si sa plateasca, pentru prima oara, impozit conform noului sistem de impunere.

In 2013, toti agentii economici care, la 31 decembrie 2012, indeplinesc conditiile pentru a deveni microintreprinderi, platesc de la 1 februarie impozitul de 3% pe venituri.

Potrivit Codului fiscal, microintreprinderile sunt definte ca persoane juridice romane care, la 31 decembrie, indeplinesc cumulativ urmatoarele conditii:

  • realizeaza venituri, altele decat cele din activitati in domeniul bancar, in domeniile asigurarilor si reasigurarilor, al pietei de capital (exceptie fac doar persoanelor juridice care desfasoara activitati de intermediere in aceste domenii) in domeniile jocurilor de noroc, consultantei si managementului;
  • au realizat venituri care nu au depasit echivalentul in lei al 65.000 euro;
  • capitalul social este detinut de persoane, altele decat statul si autoritatile locale.

Nu uitati! Plafonul de 65.000 de euro se calculeaza din insumarea veniturilor din orice sursa din care se scad:

  • veniturile aferente costurilor stocurilor produse;
  • veniturile aferente costurilor serviciilor in curs de executie;
  • veniturile din productia de imobilizari corporale si necorporale;
  • veniturile din subventii de exploatare;
  • veniturile din provizioane si ajustari pentru depreciere sau pierdere de valoare;
  • veniturile rezultate din restituirea sau anularea unor dobanzi si/sau penalitati de intarziere care au fost cheltuieli nedeductibile la calculul profitului impozabil;
  • veniturile realizate din despagubiri, de la societatile de asigurare/reasigurare, pentru pagubele produse bunurilor de natura stocurilor sau a activelor corporale proprii.

Cursul de schimb pentru determinarea echivalentului in euro este cel de la inchiderea exercitiului financiar. In 2012, cursul din 31 decembrie a fost de  4,4287 lei/euro.

Declaratiile care trebuie depuse de microintreprinderi in luna aprilie

Contribuabilii care sunt impozitati ca microintreprinderi sunt obligati sa plateasca prima transa a impozitului pana la 25 aprilie.

Potrivit reglementarilor fiscale, calculul si plata impozitului pe veniturile microintreprinderilor se efectueaza trimestrial, pana la data de 25 inclusiv a lunii urmatoare trimestrului pentru care se calculeaza impozitul.

Pana la aceasta data, microintreprinderile au obligatia de a depune formularul 100 - „Declaratia privind obligatiile de plata la bugetul de stat” pentru primul trimestru din 2013. In formular contribuabilii trebuie sa selecteze randul “impozit pe veniturile microintreprinderilor”. Mai exact, contribuabilii vor selecta creanta cu numarul 6 din Nomenclatorul obligatiilor de plata la bugetul de stat.

Practic, cei care aplica de la 1 februarie sistemul de plata a impozitului pe veniturile microintreprinderilor trebuie sa depuna primul formular 100 in 25 aprilie. Urmatoarele termene de declarare sunt 25 iulie (pentru trimestrul aprilie-mai-iunie 2013) si 25 octombrie (pentru trimestrul iulie-august-septembrie 2013) si 25 ianuarie 2014 (pentru trimestrul octombrie-noiembrie-decembrie), dupa cum a explicat, la solicitarea AvocatNet.ro, expertul contabil Alexandru Boranciu.

Formularul 100 se va depune pentru primul trimestru din 2013, insa, ca o exceptie, in acest an trimestrul I va cuprinde pentru microintreprinderi numai veniturile realizate in lunile februarie si martie, avand in vedere ca statul de microintreprindere a devenit obligatoriu de la 1 februarie pentru toate firmele cu venituri de pana in 65.000 de euro, aceste firme platind impozit pe profit in luna ianuarie. Impozitul pe profit pentru luna ianuarie 2013 a fost declarat deja de acesti contribuabili in luna martie, prin depunerea formularului 101 pentru perioada 1-31 ianuarie.

Expertul contabil Alexandru Boranciu a mai precizat ca celelalte declaratii ale contribuabilului care plateste impozitul pe veniturile microintreprinderilor  (cum ar fi decontul de TVA pentru platitorii de TVA sau declaratia unica pentru firmele cu salariati) se depun ca si pana acum, in functie de vectorul fiscal.

Impunerea microintreprinderilor ale caror venituri depasesc 65.000 de euro intr-un an

Potrivit art. 112^6 din Codul fiscal, daca in cursul unui an fiscal o microintreprindere realizeaza venituri mai mari de 65.000 euro, aceasta va plati, incepand cu trimestrul in care a depasit plafonul, impozit pe profit, luand in calcul veniturile si cheltuielile realizate de la inceputul anului fiscal.

Impozitul pe profit datorat reprezinta diferenta dintre impozitul pe profit calculat de la inceputul anului fiscal pana la sfarsitul perioadei de raportare si impozitul pe veniturile microintreprinderilor datorat in cursul anului respectiv.

Atentie! In 2013, limita de 65.000 euro si impozitul pe profit datorat se calculeaza de la 1 februarie 2013.

Regimul fiscal al microintreprinderilor

Cota de impozitare pe veniturile microintreprinderilor este 3% care se aplica asupra bazei de impozitare. Baza de impozitare in cazul microintreprinderilor este constituita din veniturile din orice sursa, din care se scad:

  • veniturile aferente costurilor stocurilor de produse;
  • veniturile aferente costurilor serviciilor in curs de executie;
  • veniturile din productia de imobilizari corporale si necorporale;
  • veniturile din subventii de exploatare;
  • veniturile din provizioane si ajustari pentru depreciere sau pierdere de valoare;
  • veniturile rezultate din restituirea sau anularea unor dobanzi si/sau penalitati de intarziere, care au fost cheltuieli nedeductibile la calculul profitului impozabil;
  • veniturile realizate din despagubiri, de la societatile de asigurare/reasigurare, pentru pagubele produse bunurilor de natura stocurilor sau a activelor corporale proprii.

In cazul in care o microintreprindere achizitioneaza case de marcat, valoarea de achizitie a acestora se deduce din baza impozabila, in conformitate cu documentul justificativ, in trimestrul in care au fost puse in functiune.

 
© 2024 Contabilitate Bucuresti - Contabilitate - Consultanta Contabilitate - Servicii de calitate pentru afacerea Ta !