Descarcati Flash Player pentru a vizualiza continutul .
Image 1 Title
Image 2 Title
Image 3 Title
Image 4 Title
Image 5 Title

AcasaServiciiAvantajeCarieraPortofoliuCautareContactCodul Fiscal 2014
Acasa arrow Stiri arrow Depunerea declaratiilor online: Noi reguli se aplica de joi
Servicii
Preturi
Noutati Legislative
Legislatie
Stiri
Info Utile
Programe - Declaratii
Etape infiintari societati
Link-uri utile
Coduri CAEN Rev.2
Codul Fiscal 2014
Codul Fiscal 2013
Codul Fiscal 2012
Codul Fiscal 2011
Cod Procedura Fiscala
Legea 31/1990
Legea 31/1991
Legea 64/1995
Legea 441/2006

Depunerea declaratiilor online: Noi reguli se aplica de joi
O lege publicata luni in Monitorul Oficial, care intra in vigoare peste doua zile, aduce noi reglementari in ceea ce priveste depunerea declaratiilor online. Prevederile se refera la declaratia fiscala unica, dar si la celelalte declaratii depuse pe internet de contribuabili, prin intermediul portalului e-guvernare.ro.

Legea nr. 100/2013, publicata in Monitorul Oficial nr. 211 din 15 aprilie, aduce modificari la Codul de procedura fiscala si reglementeaza mai clar data depunerii unei declaratii fiscale prin mijloace electronice de transmitere la distanta pe portalul e-Romania.

Concret, noile reguli, care intra in vigoare in 18 aprilie, clarifica data la care se considera ca o declaratie a fost depusa in situatia in care contribuabilul depune declaratia, insa aceasta nu a fost validata. Reglementarile legale in ceea ce priveste data depunerii declaratiilor fiscale au fost modificate in mod repetat de autoritati, Legea nr. 100/2013 fiind al treilea act normativ care aduce schimbari in aceasta chestiune in ultimul an si jumatate.

Schimbarea schimbarii. O cronologie

In luna septembrie 2011, odata cu modificarea Codului de procedura fiscala prin OG nr. 29/2011, Guvernul a stabilit ca data depunerii unei declaratii va fi data inregistrarii declaratiilor pe portal, asa cum rezulta din mesajul electronic transmis de sistemul informatic, cu conditia validarii continutului declaratiilor. Pana la acel moment data depunerii unei declaratii era considerata data validarii acestora, asa cum rezulta din mesajul electronic de confirmare a validarii declaratiei.

Ulterior, prin OG nr. 16/2012, publicata la aproape un an diferenta, in 28 august, Guvernul completeaza aceste prevederi si stabileste ca in cazul in care declaratia nu este validata, data depunerii declaratiei este data validarii, astfel cum rezulta din mesajul electronic.

Mai mult decat atat, prin reglementarile din luna august, Executivul clarifica si ce se intampla in cazul in care contribuabilul depune declaratia fiscala pe portalul e-Romania pana la termenul legal de depunere, insa declaratia nu este validata ca urmare a unor erori aparute in completarea acesteia.

Astfel, conform prevederilor care s-au aplicat incepand din 31 august, in situatia in care declaratia fiscala a fost depusa pana la termenul legal de depunere, iar din mesajul electronic transmis de sistemul de tranzactionare a informatiilor rezulta ca aceasta nu a fost validata ca urmare a detectarii unor erori in completarea declaratiei, data depunerii declaratiei este data din mesajul transmis initial in cazul in care contribuabilul depune o declaratie valida pana in ultima zi lucratoare a aceleiasi luni.

Finantele explicau in nota de fundamentare a OG nr. 16/2012 ca in acest fel se asigura eliminarea interpretarilor aparute in practica in aceste situatii, in conditiile in care corectarea unei declaratii care a fost depusa, dar nu a fost validata din cauza unor erori in completare, consta de fapt in depunerea unei noi declaratii aferenta aceleiasi perioade de declarare.

Totusi, parlamentarii au revenit si asupra acestei schimbari, modificand din nou reglementarile din domeniu.

De ce reguli noi trebuie sa tinem cont incepand de joi

Desi OG nr. 16/2012 a intrat in vigoare din 31 august, potrivit Constitutiei, era nevoie ca actul normativ sa fie aprobat prin Lege de Parlamentul Romaniei pentru a-si produce in continuare efectele juridice.

Parlamentarii au aprobat OG nr. 16/2011 prin Legea nr. 100/2013, insa i-au adus si o serie de amendamente, stabilind cateva noi reguli fiscale care se aplica din 18 aprilie, cand prevederile legii publicate luni intra in vigoare.

Noile dispozitii legale aplicabile de joi stabilesc ca in situatia in care declaratia fiscala a fost depusa pana la termenul legal, iar din mesajul electronic transmis de sistemul de tranzactionare a informatiilor rezulta ca aceasta nu a fost validata ca urmare a detectarii unor erori in completarea declaratiei, data depunerii declaratiei este data din mesajul transmis initial in cazul in care contribuabilul depune o declaratie valida pana in ultima zi a lunii in care se implineste termenul legal de depunere.

Practic, prin aceasta modificare, termenul in care contribuabilii trebuie sa depuna o noua declaratie valida, daca prima a avut erori de completare, nu mai este  ” ultima zi lucratoare a aceleiasi luni”, ci ”ultima zi a lunii in care se implineste termenul legal de depunere”. Daca respecta acest termen, autoritatile fiscale vor considera ca data a depunerii ziua si ora la care s-a facut transmiterea declaratiei care prezenta erori de completare.

Celelalte prevederi din OG nr. 16/2012 raman neschimbate si se aplica exact cum au fost emise de Guvern anul trecut, din moment ce parlamentarii nu au adus nicio modificare in ceea ce le priveste.

Ce este esential sa stiti despre depunerea declaratiilor online?

Pentru a putea depune declaratiile prin internet, trebuie sa detineti un certificat digital calificat, eliberat in conditiile Legii nr. 455/2001 privind semnatura electronica, sau sa imputerniciti persoane care detin acest certificat.

Obtinerea unui certificat calificat se face de la unul din furnizorii acreditati de Ministerul Comunicatiilor si Societatii Informationale si mentionati pe site-ul www.mcsi.ro. Este vorba despre SC CERT SIGN SRL, SC DIGI SIGN SA  si SC TRANS SPEED SRL . Dupa ce ati achizitionat un certificat digital, trebuie sa il inregistrati pe site-ul ANAF la sectiunea „Declaratii electronice”. Aceasta inregistrare presupune urmatoarele operatiuni ce trebuie efectuate:

  • Descarcarea documentului de confirmare, completarea si trimiterea acestuia spre avizare furnizorului certificatului calificat.
  • Inregistrarea documentului de confirmare avizat pe portalul ANAF in sectiunea dedicata.
  • Printarea, semnarea si stampilarea formularului 150 generat in urma inregistrarii documentului de confirmare.
  • Prezentarea la orice unitate fiscala cu formularul 150 completat, impreuna cu actul de identitate si documentul care atesta calitatea titularului certificatului calificat de reprezentant legal al contribuabilului sau imputernicirea.

Dupa verificarea documentelor, solicitantului i se va transmite un e-mail prin care i se confirma dreptul de utilizare a serviciului de depunere online a declaratiilor fiscale.

Daca ati trecut si de aceasta etapa, mai trebuie doar sa descarcati formularele electronice de pe portalul ANAF, sa le completati si sa le transmiteti. De asemenea, trebuie sa examinati starea declaratiilor transmise.

ANAF a publicat recent un nou ghid pentru depunerea declaratiilor online

Fiscul a actualizat in 11 aprilie Instructiunile de utilizare a serviciului de depunere a declaratiilor online, document public, afisat pe site-ul ANAF. Informatiile nu difera cu mult fata de cele prezentate in versiunea anterioara a acestui ghid, insa mai aduce, acolo unde era nevoie, cateva completari ale reguli procedurale.

Conform documentului actualizat saptamana trecuta, instructiunile de depunere online a declaratiilor vizeaza formularele:

  • 100 Declaratie privind obligatiile de plata la bugetul de stat
  • 101 Declaratie privind impozitul pe profit
  • 102 Declaratie privind obligatiile de plata la bugetele asigurarilor sociale si fondurilor speciale
  • 103 Declaratie privind accizele
  • 120 Decont privind accizele
  • 130 Decont privind impozitul la titeiul din productia interna
  • 200 Declaratie privind veniturile realizate
  • 300 Decont de taxa pe valoarea adaugata
  • 301 Decont special de taxa pe valoarea adaugata
  • 390 Declaratie recapitulativa privind livrarile/achizitiile intracomunitare de bunuri
  • 710 Declaratie rectificativa

Fiscul precizeaza ca sistemul de transmitere prin Internet a declaratiilor fiscale functioneaza pe majoritatea calculatoarelor cu sistem de operare Windows si recomanda contribuabililor ca, inainte de a efectua orice operatie, sa creeze un folder cu numele DECEL (declarare electronica, unde sa fie salvate toate fisierele necesare aplicatiei de transmitere online a formularelor fiscale).

”Cu un singur certificat puteti semna declaratii fiscale pentru mai multi contribuabili, daca aveti imputernicirea lor. Daca o firma (de ex. de contabilitate) care tine evidentele fiscale ale unor clienti, doreste sa foloseasca mai multi angajati pentru semnarea electronica a declaratiilor fiscale, atunci fiecare angajat va avea un certificat digital pe o adresa proprie de e-mail (nu adresa unica a firmei)”, subliniaza ANAF in documentul actualizat.

In ceea ce priveste completarea propriu-zisa a formularelor fiscale care urmeaza sa fie transmise online, Fiscul arata ca acest proces se poate realiza fara a fi nevoie de o conexiune la internet.

Pe scurt, intreaga procedura de completare a declaratiilor fiscale este, conform ANAF:

  • Alegeti fisierul cu declaratia pe care doriti s-o completati, apoi executati un dublu-click pentru a lansa in executie programul Adobe Reader, cu care veti introduce datele in formular.
  • Navigarea in cadrul unei declaratii in format PDF se efectueaza cu ajutorul tastei Tab sau printr-un click cu mouse-ul in cadrul unei celule (camp). Campurile ce au ca valoare un rezultat, calculat din valorile din alte campuri, sunt colorate diferit si nu pot fi modificate manual.
  • Daca doriti sa faceti o pauza in completarea Declaratiei, cu pastrarea datelor incarcate pana la acest moment, puteti salva acest fisier cu comanda: File and Save as ...
  • Dupa ce ati completat datele de natura fiscala, formularul fiscal poate fi verificat, procedeu care se realizeaza prin intermediul butonului Validare, de la finalul declaratiei completate.
  • Validarea verifica, de fapt, daca s-au completat campurile obligatorii. Ca sa vedeti care campuri sunt obligatorii, apasati butonul Highlight fields; ele vor apare incadrate intr-un chenar rosu. Daca validarea nu a dat mesaje de eroare, declaratia este pregatita pentru semnarea electronica si transmitere.
  • Semnarea electronica a formularului fiscal reprezinta un element foarte important care trebuie tratat cu atentie. Fiscul explica in document ca, din punct de vedere tehnic, semnarea electronica reprezinta o modalitate prin care se certifica si se protejeaza confidentialitatea datelor din formularul PDF completat. In mod practic, semnarea electronica se realizeaza prin intermediul certificatului digital instalat pe calculatorul dumneavoastra, apasand zona albastra din campul Semnatura.
  • Ulterior, din fereastra care se deschide, aveti posibilitatea sa selectati semnatura corespunzatoare contribuabilului pentru care se intocmeste declaratia, in cazul in care aveti mai multe certificate digitale.
  • Aplicati semnatura, apasand butonul Sign. Se genereaza o fereastra de salvare a formularului, cu numele recomandat in finalul formularului (Exemplu: declaratia 100 intocmita pentru luna martie 2007). Fiscul va recomanda ca, pentru declaratia completata sa folositi numele de fisier propus de program; astfel, avand numele 100_0310_J22000010 se va sti ca s-a transmis declaratia 100 pentru luna martie, in anul 2010, pentru agentul economic cu codul fiscal J22000010.
  • Daca interveniti asupra formularului dupa momentul semnarii si salvati, atunci trebuie obligatoriu actionat din nou butonul de Validare si reluat procesul semnarii. ANAF va sfatuieste sa nu faceti modificari repetate asupra unei declaratii semnate, deoarece dimensiunea formularului creste, iar transmiterea va dura mai mult. Formularul o data salvat trebuie transmis intocmai, deoarece orice interventie ulterioara, chiar si simpla lui deschidere fara a efectua vreo modificare, conduce la vicierea semnaturii.
 
© 2024 Contabilitate Bucuresti - Contabilitate - Consultanta Contabilitate - Servicii de calitate pentru afacerea Ta !