Prin exceptie, ordonatorii principali de credite, in cazuri temeinic justificate, pot aproba ocuparea unui procent de maxim 15% din totalul posturilor ce se vor vacanta dupa data mentionata, numai in conditiile incadrarii in cheltuielile de personal aprobate prin buget.

La 1 iulie 2009 prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 90/2009 privind reglementarea unor masuri in domeniul administratiei publice, cu modificarile si completarile ulterioare, s-a introdus o prevedere de completare a celei anterioare, prin care se stipuleaza ca incadrarea in procentul de 15% mentionat mai sus, nu se aplica in situatia in care ocuparea posturilor vacante nu duce la majorarea numarului total de posturi ocupate, cu incadrarea in cheltuielile de personal aprobate prin buget, la nivelul ordonatorului principal de credite, in cazul ocuparii posturilor vacante corespunzatoare:
a) categoriei inaltilor functionari publici;
b) functiilor publice de conducere, functiilor publice de conducere cu statut special si posturilor militare de conducere.
Aceste prevederi se aplica si in anul 2010, in conformitate cu Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 1/2010 privind unele masuri de reincadrare in functii a unor categorii de personal din sectorul bugetar si stabilirea salariilor acestora, precum si alte masuri in domeniul bugetar.

In aceste conditii, credem ca problema deficitului de personal contractual din administratia publica s-ar putea rezolva prin institutia „muncii prin agent de munca temporara”, pentru considerentele pe care le vom expune in continuare.
Art. 87 din Codul muncii, cu modificarile si completarile ulterioare, dispune:
• „Munca prin agent de munca temporara…este munca prestata de un salariat temporar care, din dispozitia agentului de munca temporara, presteaza munca in favoarea unui utilizator” (alin. 1).
• „Salariatul temporar este persoana incadrata la un angajator agent de munca temporara, pus la dispozitie unui utilizator pe durata necesara in vederea indeplinirii unor anumite sarcini precise si cu caracter temporar” (alin. 2).
• „Agentul de munca temporara este societatea comerciala autorizata de Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale, care pune provizoriu la dispozitie utilizatorului personal calificat si/sau necalificat pe care il angajeaza si il salarizeaza in acest scop.” (alin. 3).
• „Utilizatorul este angajatorul caruia agentul de munca temporara ii pune la dispozitie un salariat temporar pentru indeplinirea unor anumite sarcini precise si cu caracter temporar” (alin. 4).

Nici un act normativ nu interzice ca utilizatorul sa fie si o persoana juridica de drept public, respectiv o autoritate sau institutie publica care se confrunta cu problema deficitului de personal si nu poate face angajari intrucat nu se incadreaza in conditiile prevazute de art. 22 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 34/2009.

Autoritatea publica, apeland la un agent de munca temporara, nu se gaseste in situatia de a incheia cu salariatul temporar un contract de munca in urma concursului sau examenului (deci nu ia masura ocuparii posturilor vacante) intrucat acesta se incheie intre salariatul temporar si agentul de munca temporara, autoritatea putand fi numai beneficiarul muncii.

In schimb, pentru a beneficia de serviciile salariatului temporar, autoritatea publica trebuie sa incheie cu agentul de munca temporara un contract de punere la dispozitie (contract comercial), potrivit art. 90 alin. 1 din Codul muncii.

Prin aplicarea corespunzatoare a art. 88 din acelasi Cod, apreciem ca, un utilizator, autoritate sau institutie publica, poate apela la agenti de munca temporara doar pentru executarea unei sarcini precise si cu caracter temporar, denumita misiune de munca temporara, si in urmatoarele cazuri:
• pentru inlocuirea unui salariat al carui contract individual de munca este suspendat, pe durata suspendarii;
• pentru prestarea unor activitati specializate ori ocazionale.

Precizam ca misiunea de munca temporara se stabileste pentru un termen care nu poate fi mai mare de 12 luni, care poate fi prelungit o singura data pentru o perioada care, adaugata la durata initiala a misiunii, nu poate conduce la depasirea unei perioade de 18 luni (art. 89 din Codul muncii).

Desi nu se stabileste un raport de subordonare intre salariatul temporar si utilizatorul autoritate sau institutie publica, totusi, primul, fiind la dispozitia celui de-al doilea, va trebui sa se supuna dispozitiilor, instructiunilor si controlului muncii acestuia, va trebui sa respecte toate regulile cu privire la organizarea muncii. Acesta reprezinta un avantaj, spre deosebire de situatia recurgerii la alti prestatori de servicii. Dar si la acestia se poate recurge daca autoritatea sau institutia publica nu isi poate realiza competentele legale din cauza deficitului de personal.

Precizam ca raspunderea juridica a salariatului temporar revine numai fata de agentul de munca temporara care ii va plati si salariul - ce nu poate fi inferior celui pe care il primeste salariatul utilizatorului, care presteaza aceeasi munca sau una similara cu cea a salariatului temporar (art. 95 alin. 1 si 2 din Codul muncii).