Descarcati Flash Player pentru a vizualiza continutul .
Image 1 Title
Image 2 Title
Image 3 Title
Image 4 Title
Image 5 Title

AcasaServiciiAvantajeCarieraPortofoliuCautareContactCodul Fiscal 2014
Acasa arrow Info Utile arrow Cum pot firmele sa acceseze cei 500.000 Euro, promisi IMM-urilor ca ajutor de stat
Servicii
Preturi
Noutati Legislative
Legislatie
Stiri
Info Utile
Programe - Declaratii
Etape infiintari societati
Link-uri utile
Coduri CAEN Rev.2
Codul Fiscal 2014
Codul Fiscal 2013
Codul Fiscal 2012
Codul Fiscal 2011
Cod Procedura Fiscala
Legea 31/1990
Legea 31/1991
Legea 64/1995
Legea 441/2006

Cum pot firmele sa acceseze cei 500.000 Euro, promisi IMM-urilor ca ajutor de stat
La inceputul lunii decembrie, Comisia Europeana a autorizat introducerea schemei de ajutor propusa de statul roman, menite sa ofere un sprijin financiar de pana la 500.000 de euro intreprinderilor care se confrunta cu dificultati de finantare. Potrivit procedurii de implementare, cererile de finantare vor putea fi depuse pana la 12.08.2010, programul derulandu-se pana la sfarsitul anului viitor.
Schema de ajutor propune sprijinirea intreprinderilor, inclusiv a celor care au nevoie de finantare pentru iesirea din starea de dificultate, in vederea mentinerii locurilor de munca existente la data acordarii ajutorului de stat, continuarii si diversificarii activitatii, dezvoltarii si modernizarii activitatilor intreprinderilor solicitante.

Pentru aplicarea schemei, Ministerul si Agentia pentru IMM-uri acorda ajutor de stat sub forma de finantare nerambursabila in valoare de maxim 250.000 Euro echivalentul in lei pentru microintreprinderi si de maxim 500.000 Euro echivalentul in lei pentru intreprinderile mici si mijlocii.

Prin intreprindere in dificultate se va intelege orice IMM care se afla in una din urmatoarele situatii:

- in cazul unei societati cu raspundere limitata, cand se constata pierderea a mai mult de jumatate din capitalul social si a mai mult de un sfert din capital in ultimele 12 luni;

- in cazul unei societati in care cel putin o parte din asociati sunt tinuti nelimitat responsabili pentru datoriile intreprinderii, atunci cand s-a pierdut mai mult de jumatate din capitalul propriu, asa cum reiese din evidentele contabile ale societatii, si cand mai mult de un sfert din acest capital s-a pierdut in cursul ultimelor 12 luni;

- pentru intreprinderile de orice forma juridica, cand respectiva intreprindere intruneste conditiile pentru a fi supusa unei proceduri prevazute de legislatia privind procedura insolventei.

Pentru anul 2010, se estimeaza acordarea de ajutor nerambursabil numar estimativ de 1000 beneficiari.

Criterii de eligibilitate
Pot beneficia de alocari specifice individuale, conform acestei proceduri, intreprinderile care indeplinesc cumulativ, la data solicitarii, urmatoarele criterii de eligibilitate:

a) sunt organizate in baza Legii nr.1/2005 privind organizarea si functionarea cooperatiei sau in baza Legii nr. 31/1990 privind societatile comerciale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare;
b) sunt incadrate in categoria microintreprinderilor sau a intreprinderilor mici si mijlocii in ultimul exercitiu financiar inchis (6 luni);
c) nu este intreprindere nou creata, respectiv are cel putin 3 ani de functionare;
d) au sediul si isi desfasoara activitatea in Romania;
e) desfasoara o activitate autorizata de procedura
f) prezinta un Plan de afaceri pentru viabilizarea intreprinderii care sa reflecte modul de utilizare a sumelor acordate
g) nu au obligatii de plata nete restante la bugetul de stat si bugetul asigurarilor sociale de stat mai mari de 3/12 din totalul obligatiilor de plata pe ultimele 12 luni in cazul Certificatului de Atestare Fiscala eliberat de organele fiscale competente si obligatii de plata restante ce depasesc 2/6 din totalul obligatiilor datorate in ultimul semestru, in cazul Certificatul de Atestare Fiscala emis de autoritatile publice locale pentru toate punctele de lucru inregistrate in Certificatul Constatator;
h) nu se afla in procedura de faliment, reorganizare judiciara, dizolvare, inchidere operationala, lichidare;
i) nu au beneficiat de o alta alocare specifica individuala in cadrul prezentei scheme;
j) nu inregistreaza obligatii fiscale restante la data de 30.06.2008

Cheltuieli eligibile

Sunt considerate cheltuieli eligibile, in sensul prezentei proceduri, cheltuielile intreprinderilor legate de:

a) debitele si accesoriile aferente acestor debite catre bugetul consolidat al statului datorate incepand cu data de 01.07.2008 in limita a 25% din valoarea financiara necesara viabilizarii intreprinderii conform Planului de afaceri;

b) datoriile catre furnizorii de materii prime/materiale si servicii necesare desfasurarii activitatii curente ale intreprinderii, inregistrate incepand cu data de 01.07.2008 in limita a 20% din valoarea financiara necesara viabilizarii intreprinderii conform Planului de afaceri;

c) achizitii de materii prime si materiale necesare continuarii activitatii intreprinderii in limita a 25% din valoarea financiara necesara viabilizarii intreprinderii conform Planului de afaceri;

d) Investitiile in active corporale referitoare la:
- echipamente tehnologice - masini, utilaje si instalatii de lucru, in limita a maxim 50% din valoarea financiara necesara viabilizarii intreprinderii conform Planului de afaceri;

e) Investitiile in active necorporale referitoare la:
brevete, licente, marci comerciale si alte drepturi si active similare, in limita a maxim 10% din valoarea financiara necesara viabilizarii intreprinderii conform Planului de afaceri.

Procentele reprezentate de cheltuielile eligibile sunt maxime. Modul in care vor fi combinate cheltuielile si valoarea procentuala a acestora in cadrul planului de afaceri intocmit in vederea viabilizarii societatii este alegerea solicitantului de finantare cu conditia ca suma procentelor sa fie 100.

Toate costurile eligibile aferente investitiei vor fi considerate fara TVA.

Pentru a fi incluse in investitia eligibila, activele corporale si necorporale trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

a) sa fie achizitionate in conditii de piata. Beneficiarul trebuie sa intocmeasca un dosar de achizitie care sa cuprinda: cereri de oferta (minim trei), ofertele primite (acestea trebuie sa cuprinda si datele de identificare ale ofertantului) si un proces verbal semnat de reprezentantul legal al intreprinderii prin care sa fie justificata alegerea ofertei castigatoare.
b) sa fie incluse in categoria activelor proprii ale firmei si sa ramana in locatia mentionata in Planul de afaceri pentru viabilizarea intreprinderii pentru cel putin 3 ani, calculat din momentul in care investitia a fost finalizata si trebuie sa fie utilizate pentru derularea activitatii intreprinderii.

Modalitatea de acordare a alocarilor specifice individuale

Modalitatea de acordare a acestor ajutoare pentru intreprinderile mici si mijlocii consta in: alocarea de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului pentru IMM-uri, a unor sume nerambursabile pentru cheltuielile de procedura.

Pot fi acordate alocari specifice individuale conform prezentei proceduri pana la data de 31.12.2010, in sistemul de depunere continua a cererilor de finantare pana la epuizarea bugetului alocat. Depunerile cererilor de finantare se vor face pana la data de 12.08.2010. Pentru cererile de finantare aprobate, alocarea ajutoarelor se face in ordinea de inregistrare a cererilor de finantare.

Procedura de acordare a alocarii specifice individuale

Solicitantul trebuie sa depuna o cerere de finantare pentru acordarea de ajutor la Oficiile Teritoriale pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii si Cooperatie din subordinea Agentiei pentru IMM-uri.

Cererea de finantare va fi, insotita de urmatoarele documente:

a) certificat constatator, emis cu maximum 30 de zile inainte de data depunerii cererii de finantare,in original, de catre Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul unde isi are sediul intreprinderea solicitanta, in care sa se mentioneze urmatoarele informatii: datele de identificare, codul unic de inregistrare, asociatii si reprezentantii legali ai intreprinderii, domeniul de activitate principal si toate domeniile secundare de activitate autorizate, punctele de lucru ale intreprinderii si data ultimei mentiuni inscrise in registru si obiectul acesteia;

b) declaratie pe propria raspundere privind incadrarea intreprinderii in categoria intreprinderilor mici si mijlocii;

c) documente eliberate de organele fiscale competente, din care sa reiasa ca intreprinderea nu era in dificultate la data de 01.07.2008 potrivit criteriilor prevazute in Schema cadru si in prezenta procedura;

d) situatiile financiare anuale intocmite pentru exercitiile financiare 2007, 2008 si 2009 aprobate potrivit legii si raportarea contabila la 30 iunie 2008, in copie din care sa reiasa ca intreprinderea nu era in dificultate la data de 01.07.2008 potrivit criteriilor prevazute in Schema cadru si in procedura;

e) Planul de afaceri privind viabilizarea intreprinderii pentru care se solicita ajutorul, din care sa rezulte atingerea viabilitatii durabile de catre intreprinderea beneficiara a ajutorului pana cel tarziu la 31.12.2010

f) certificat de atestare fiscala privind constatarea obligatiilor de plata catre bugetul general consolidat, in original sau in copie legalizata, eliberat in conditiile legii, inclusiv pentru punctele de lucru;

g) declaratie pe proprie raspundere a reprezentantului legal al intreprinderii ca aceasta nu se afla in procedura de reorganizare judiciara, faliment, inchidere operationala, dizolvare, lichidare sau administrare speciala, ca intreprinderea nu are activitatile suspendate sau alte situatii similare reglementate de lege;

h) declaratie pe propria raspundere a reprezentantului legal al intreprinderii ca impotriva acesteia nu au fost emise decizii de recuperare a unui ajutor de stat sau, in cazul in care asemenea decizii au fost emise, acestea au fost executate;

i) declaratie pe propria raspundere a reprezentantului legal al intreprinderii cu privire la orice ajutor de minimis si orice ajutor acordat conform masurii prevazute la punctul 4.2. din Cadrul temporar incepand cu anul financiar 2008. Înainte de acordarea ajutorului in cadrul prezentei scheme Agentia va verifica daca ajutorul nu duce la cresterea valorii totale a ajutorului primit de societate in perioada 01.01.2008 - 31.12.2010 la un nivel ce depaseste 500.000 de euro;

j) declaratie pe propria raspundere a reprezentantului legal al intreprinderii cu privire la totalul obligatiilor de plata pe ultimele 12 luni;

k) imputernicire semnata si stampilata de reprezentantul legal al intreprinderii solicitante, in cazul in care o alta persoana decat aceasta semneaza cererea de finantare;

l) o copie a cartii de identitate a persoanei imputernicite sa semneze cererea de finantare pentru acordarea de ajutor;

m) opisul cu documentele care insotesc cererea de finantare.

Cererea de finantare se completeaza in limba romana prin tehnoredactare si poarta semnatura in original a reprezentantului legal sau a imputernicitului intreprinderii. Agentia pentru IMM-uri indeplineste atributiile de unitate de implementare a prezentei proceduri pe perioada de valabilitate a acesteia. Dupa aprobarea bugetului pentru implementarea prezentei proceduri, Agentia va publica pe site-ul sau data la care incepe inscrierea.

Inscrierea in schema se face on-line pe site-ul www.animmc.ro pana la data de 12.08.2010.

Aplicatia software genereaza automat solicitantului un mesaj de confirmare a efectuarii inregistrarii cu numarul de inregistrare obtinut si cu datele corespunzatoare, completate de catre acesta.  Formularul de preselectie corect si integral completat poate fi transmis si inregistrat o singura data in cadrul aplicatiei. 

Saptamanal, pe toata perioada de inscriere, Agentia face publica pe site-ul sau, la adresa www.animmc.ro, lista cu solicitantii inscrisi, in ordinea numarului de inregistrare on-line, precum si lista cu solicitantii in asteptare. Solicitantii inscrisi vor primi o scrisoare de instiintare cu privire la acceptarea la evaluare pentru a primi finantare in cadrul schemei.

In termen de maximum 7 zile lucratoare de la primirea scrisorilor de instiintare cu privire la acceptarea la evaluare pentru a primi finantare, conform prezentei proceduri, solicitantii au obligatia depunerii cererii de finantare pentru acordarea de ajutor din partea Ministerului.

Cererile de finantare sunt analizate si selectate, in limita bugetului anual alocat, in functie de data si numarul inregistrarii documentelor.

 Agentia va finaliza procesul de evaluare a cererii de finantare insotita de toate documentele justificative in termen de maximum 20 de zile lucratoare de la data inregistrarii acesteia. Daca in urma procesului de evaluare, bugetul alocat pentru implementarea prezentei proceduri nu a fost epuizat, sunt instiintati solicitantii de pe lista de asteptare in ordinea de inscriere pentru depunerea cererilor de finantare.

Agentia va publica site-ul sau epuizarea bugetului anual alocat, precum si data de la care nu se mai inregistreaza cereri de finantare.

Acordarea alocarii specifice individuale se face pe baza unei cereri de eliberare a sumei nerambursabile, transmisa de solicitant la Agentie prin reprezentant sau prin posta cu confirmare de primire, in cel mult 60 zile lucratoare de la semnarea Contractului de Finantare, dar nu mai tarziu de 30.11.2010.

Platile pentru cheltuielile eligibile se vor efectua direct catre intreprinderile beneficiare si nu catre furnizori ai acestora prin compensare. Eliberarea transelor din suma nerambursabila se efectueaza de catre Agentie pe baza Planului de afaceri privind viabilizarea intreprinderii.

Virarea efectiva a transelor din suma nerambursabila se face, in termen de maximum 30 de zile de la inregistrarea cererii de eliberare a sumei nerambursabile, pe baza analizei setului de documente prevazute in procedura.

In termen de 60 zile de la primirea ajutorului de stat beneficiarul are obligatia de a trimite documentele justificative in copie care sa ateste modul de utilizare a sumei acordate.

Ministerul, prin Agentie, verifica veridicitatea si conformitatea declaratiilor si a cheltuielilor efectuate de intreprinderi conform Planului de afaceri privind viabilizarea intreprinderii. Verificarea vizeaza stadiul de realizare a investitiei, realitatea, legalitatea si regularitatea operatiunilor economico- financiare, realizate conform Planului de afaceri privind viabilizarea intreprinderii.

Intreprinderile beneficiare au obligatia sa transmita anual Agentiei, pentru perioada 2010 - 2013, o raportare privind efectele finantarii primite conform prezentei proceduri.
 
Sursa: Avocatnet.ro
 
© 2024 Contabilitate Bucuresti - Contabilitate - Consultanta Contabilitate - Servicii de calitate pentru afacerea Ta !