Mai multe formulare fiscale au fost modificate, iar pasapoartele pot fi expediate solicitantilor
Cele mai importante acte normative publicate in monitoarele oficiale aparute in 6 si 7 ianuarie 2014


Ordinul Ministerului mediului si schimbarilor climatice nr. 2881/2014 pentru aprobarea Instructiunilor tehnice privind aplicarea si urmarirea masurilor stabilite in planul de refacere a mediului, in planul de gestionare a deseurilor extractive si in proiectul tehnic de refacere a mediului, precum si modul de operare cu garantia financiara pentru refacerea mediului afectat de activitatile miniere a fost publicat in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1, din 6 ianuarie 2014.

  • Se aproba Instructiunile tehnice privind aplicarea si urmarirea masurilor stabilite in planul de refacere a mediului, in planul de gestionare al deseurilor extractive si in proiectul tehnic de refacere a mediului, precum si modul de operare cu garantia financiara pentru refacerea mediului afectat de activitatile miniere, prevazute in anexa care face parte integranta din prezentul ordin.
  • Termenul de intrare in vigoare: 6 martie 2014

Ordinul Agentiei Nationale de Administrare Fiscala nr. 3883/2014 privind modificarea Ordinului presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala nr. 52/2012 pentru aprobarea modelului si continutului unor formulare prevazute la titlul III din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal a fost publicat in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 2, din 6 ianuarie 2014.

  • Formularele 200 „Declaratie privind veniturile realizate din Romania”, cod 14.13.01.13, si „Anexa nr. .... la Declaratia privind veniturile realizate din Romania” se modifica si se inlocuiesc cu noi formulare
  • La anexa nr. 1, formularul 201 „Declaratie privind veniturile realizate din strainatate”, cod 14.13.01.13/7, se modifica si se inlocuieste cu un nou formular
  • La anexa nr. 1, formularul 204 „Declaratie anuala de venit pentru asocierile fara personalitate juridica si entitati supuse regimului transparentei fiscale”, cod 14.13.01.13/2i, se modifica si se inlocuieste cu un nou formular
  • La anexa nr. 1, formularul 205 „Declaratie informativa privind impozitul retinut la sursa si castigurile/pierderile realizate, pe beneficiari de venit”, cod 14.13.01.13/I, se modifica si se inlocuieste cu un nou formular
  • Termenul de intrare in vigoare: 6 ianuarie 2014

Hotararea Autoritatii de Supraveghere Financiara nr. 64/2014 pentru aprobarea Normei nr. 16/2013 privind activitatea de marketing al fondului de pensii facultative a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 3, din 6 ianuarie 2014.

  • Norma reglementeaza activitatea de marketing al fondului de pensii facultative si procedura de autorizare/avizare a agentilor de marketing si de avizare a persoanei juridice specializate
  • Prevederile se aplica administratorilor fondurilor de pensii facultative, denumiti administratori, agentilor de marketing si persoanelor juridice specializate.
  • Termenul de intrare in vigoare: 6 ianuarie 2014

Hotararea Guvernului nr. 1087/2014 pentru modificarea si completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulatii a cetatenilor romani in strainatate, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 94/2006 a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 4, din 6 ianuarie 2014.

  • Cetatenii isi pot ridica pasaportul de la oricare dintre centrele insarcinate cu eliberarea si evidenta pasapoartelor, indiferent de locul unde depun cererea de eliberare a documentului de calatorie, sau pot cere sa le fie expediat la domiciliu, daca suporta cheltuielile de expeditie aferente. Citeste detalii AICI.
  • Termenul de intrare in vigoare: 6 ianuarie 2014

Hotararea Guvernului nr. 1079/2014 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a dispozitiilor Legii nr. 252/2013 privind organizarea si functionarea sistemului de probatiune a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 5, din 7 ianuarie 2014.
HG reglementeaza punerea in aplicare a dispozitiilor Legii nr. 252/2013 privind organizarea si functionarea sistemului de probatiune;

  • Prin activitatea sa, sistemul de probatiune, ca serviciu public de interes national, contribuie la infaptuirea actului de justitie;
  • Activitatea sistemului de probatiune se desfasoara in interesul comunitatii, in scopul reabilitarii sociale a infractorilor, al diminuarii riscului de savarsire a unor noi infractiuni si al mentinerii sigurantei comunitatii, precum si pentru reducerea costurilor sociale ale executarii sanctiunilor si masurilor penale, prin diminuarea populatiei din unitatile penitenciare si valorificarea potentialului socioeconomic al infractorilor.
  • Termenul de intrare in vigoare: 7 ianuarie 2014

Ordinul Ministerului Finantelor Publice nr. 2067/2014 pentru modificarea si completarea unor reglementari contabile a fost publicat in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 6, din 7 ianuarie 2014.

  • Producatorii de energie din surse regenerabile, care beneficiaza de certificate verzi emise de operatorul de transport si sistem vor evidentia lunar dreptul de a primi certificate verzi (articol contabil 445 «Subventii»/analitic distinct = 7411 «Venituri din subventii de exploatare aferente cifrei de afaceri»).
  • Ca urmare a acestei modificari, creanta aferenta certificatelor verzi se va evalua in functie de numarul de certificate verzi de primit si pretul de tranzactionare de la data stabilirii acestui drept, publicat de operatorul pietei de energie electrica (OPCOM)
  • De asemenea, la primirea certificatelor verzi, contravaloarea acestora se va reflecta in contul 507 «Certificate verzi acordate», articol contabil 507 «Certificate verzi acordate» = 445 «Subventii»/analitic distinct. In acelasi timp, certificatele verzi primite se vor evalua la pretul de tranzactionare de la data primirii, publicat de operatorul pietei de energie electrica (OPCOM). Citeste aici mai multe despre subiect.
  • Termenul de intrare in vigoare: 7 ianuarie 2014

Hotararea Guvernului nr. 1122/2014 pentru aprobarea Structurii organizatorice si a Statutului Academiei de Stiinte Militare a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 7, din 7 ianuarie 2014.

  • Se aproba Structura organizatorica a Academiei de Stiinte Militare;
  • Numarul maxim de posturi din aparatul de lucru propriu al Academiei de Stiinte Militare este de 26.
  • Se aproba Statutul Academiei de Stiinte Militare, prevazut in anexa nr. 2.
  • Constituirea organelor de conducere ale Academiei de Stiinte Militare se realizeaza in termen de 90 de zile de la intrarea in vigoare a prezentei hotarari.
  • Termenul de intrare in vigoare: 7 ianuarie 2014

Ordinul Autoritatii Nationale de Reglementare in Domeniul Energiei nr. 97/2014 pentru aprobarea regulilor privind achizitia energiei electrice pentru acoperirea consumului propriu tehnologic aferent retelelor electrice a fost publicat in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 8, din 7 ianuarie 2014.

  • Operatorii de retea cumpara energie electrica pe termen mediu si lung de pe pietele centralizate ale contractelor bilaterale de energie electrica si au dreptul sa efectueze operatiuni de vanzare-cumparare pe piata pentru ziua urmatoare si piata intrazilnica numai pentru acoperirea consumului propriu tehnologic, denumit in continuare CPT, aferent retelelor electrice
  • Fiecare operator de retea se inregistreaza ca parte responsabila cu echilibrarea distincta pentru achizitionarea energiei electrice pentru acoperirea CPT
  • In scopul minimizarii costurilor cu dezechilibrele, operatorii de retea au dreptul sa isi transfere responsabilitatea echilibrarii oricarei parti responsabile cu echilibrarea care este inregistrata la operatorul de transport si sistem, conform reglementarilor in vigoare
  • Termenul de intrare in vigoare: 7 ianuarie 2014