OG nr. 12/2013 - reglementarea unor masuri fiscal-bugetare
Ordonanta Guvernului nr. 12/2013 privind reglementarea unor masuri fiscal-bugetare a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 428, din 15 iulie 2013.


Avand in vedere necesitatea utilizarii urgente si eficiente a fondurilor provenite din vanzarea certificatelor de emisie de gaz e cu efect de sera, astfel incat si aceasta sursa de finantare sa contribuie la cresterea economica, tinand cont de necesitatea asigurarii transportului elevilor din localitatile izolate, din mediul rural, catre unitatile de invatamant din centrele de comuna sau catre cele mai apropiate unitati de invatamant din mediul urban, luand in considerare ca, in multe cazuri, in mediul rural, distanta dintre localitatea de domiciliu a elevului si cea in care s e afla scoala este destul de mare, iar unele unitati de invatamant nu au mijloace de transport pentru transportul elevilor sau in cele in care exista astfel de mijloace de transport acestea sunt vechi, poluante, punand in pericol integritatea fizica si psihica a elevilor, afectand si mediul inconjurator, in vederea asigurarii egalitatii de sanse la invatatura pentru toti elevii si tinand seama de faptul ca toate aceste elemente vizeaza interesul public si constituie situatii a caror reglementare este necesara si nu poate fi amanata, in temeiul art. 108 din Constitutia Romaniei, republicata, si al art. 1 pct. I.3 din Legea nr. 182/2013 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonante, Guvernul Romaniei adopta prezenta ordonanta.

Articol unic. - Dupa articolul 121 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 115/2011 privind stabilirea cadrului institutional si autorizarea Guvernului, prin Ministerul Finantelor Publice, de a scoate la licitatie certificatele de emisii de gaze cu efect de sera atribuite Romaniei la nivelul Uniunii Europene, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 926 din 28 decembrie 2011, aprobata prin Legea nr. 163/2012, cu modificarile si completarile ulterioare, se introduce un nou articol, articolul 122, cu urmatorul cuprins: „Art. 122. -
(1) Prin exceptie de la prevederile art. 12, in anul 2013, din sumele obtinute in urma scoaterii la licitatie a certificatelor de emisii de gaze cu efect de sera, repartizate potrivit art. 10 alin. (1) lit. b), se aproba alocarea sumei de 76.000 mii lei Ministerului Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice pentru dotarea unitatilor administrativ-teritoriale, in vederea transportului elevilor din unitatile de invatamant preuniversitar de stat din mediul rural cu microbuze scolare 16+ 1 locuri
(2) Pentru punerea in aplicare a prevederilor alin. (1) se respecta procedura prevazuta la art. 15 alin. (2)-(5)
(3) Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice raspunde de modul de utilizare, in conformitate cu dispozitiile legale, a sumei alocate potrivit alin. (1)
(4) Toate costurile legate de utilizarea acestor microbuze scolare vor fi suportate din bugetele proprii ale unitatilor administrativ-teritoriale
(5) Repartizarea microbuzelor catre unitatile administrativ-teritoriale se va face prin ordin comun al viceprim-ministrului, ministrul dezvoltarii regionale si administratiei publice, si al ministrului educatiei nationale.”
 
PRIM-MINISTRUVICTOR-VIOREL PONTA
Contrasemneaza:
p. Viceprim-ministru, ministrul finantelor publice, Dan Manolescu, secretar de stat
Ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea
Ministrul educatiei nationale, Remus Pricopie
Ministrul delegat pentru invatamant superior, cercetare stiintifica si dezvoltare tehnologica, Mihnea Cosmin Costoiu
Ministrul mediului si schimbarilor climatice, Rovana Plumb
Viceprim-ministru, ministrul dezvoltarii regionale si administratiei publice, Nicolae-Liviu Dragnea
p. Ministrul afacerilor externe, George Ciamba, secretar de stat
Bucuresti, 4 iulie 2013.
Nr. 12.